Australia | Țara de la Antipozi

Pentru noi călătoria în Australia și Noua Zeelandă, timp de vreo 15 ani, a fost un vis intangibil despre care vorbeam cu un amestec de entuziasm și reverență: ˝La un moment dat, vom merge acolo…˝ Așa ne-am amăgit frumos pe parcursul anilor, făcând liste, bugete și planuri cu obiective turistice amânate pentru această călătorie, care iată, totuși, într-o bună zi a devenit realitate. 

Visaserăm dintotdeauna să ajungem la acel capăt al lumii unde totul e diferit: anotimpurile, constelațiile, orizontul, oamenii, relieful, flora, fauna și multe altele. 

Am ajuns acolo, la Antipozi, peste mări și oceane, unde parcă timpul are o altă măsură, soarele răsare din cealaltă parte, iar viața trăită este mult mai relaxată.

Așadar, în primăvara anului 2025, am pornit cu inima palpitând să descoperim orașe contradictorii, recife coraliere colorate, păduri tropicale și drumuri ce șerpuiesc pe marginea oceanului Pacific. 

Opera House nu e doar o clădire, e felul în care Sydney își face cunoscut numele în lume. 

Holurile sale largi, tapetate cu lemn și iluminate difuz, prin ferestrele uriașe ne-a oferit o panoramă atractivă asupra Harbour Bridge - arcuiul pod de oțel care leagă nordul de sudul orașului. Aflat la 134 metri deasupra apei și supranumit de localnici „Coathanger” (Umerașul), pentru forma sa perfect curbată, este un miracol ingineresc al anilor ’30 – construit în plină criză economică.

Sydney e locul unde urbanul și naturalul coexistă într-o simbioză aproape perfectă. Fiind un oraș desenat cu insule, golfuri, plaje și clădiri care nu sufocă, acesta se ridică elegant din peisaj, acolo unde aerul miroase a sare și a cafea râșnită, iar vântul cu forță sa binevoitoare adie blând și te îmbie la plimbare, chiar și pe ploaie.

Bărci albe ca niște jucării, vapoare de croazieră imense, și zeci de iahturi cu catargele lor se înalță în portul din proximitatea Operei. 

La propriu, când ne-am îmbarcat pentru Noua Zeelandă, am urcat pe vas fix din mijlocul orașului, în The Rocks, cartierul istoric aflat la poalele podului. 

Cu această ocazie, am aflat că aici Sydney și-a început istoria, în 1788, odată cu primii coloniști britanici care au debarcat în zonă și au pus bazele primei colonii europene din Australia. 

Străzile înguste, clădirile de cărămidă, puburile vechi și magazinele de suveniruri păstrează încă aerul colonial al acelor vremuri, dar într-o variantă contemporană, veselă și animată. De exemplu, Cadman’s Cottage, una dintre cele mai vechi clădiri ale orașului, găzduiește acum artizani care vând bijuterii din opal - piatra națională a Australiei, cu reflexele sale albastre-verzui.

Acest cartier este un amestec de istorie și vibrație modernă, iar turiștii, localnicii și artiștii stradali, se întâlnesc aici pentru a asculta muzică live. Este un loc unde păsările de mare zboară deasupra zgârie-norilor și clădirilor vechi restaurate, și unde bărcile navighează la câțiva metri de restaurante, puburi și muzee.

În același areal, Circular Quay - portul central al orașului, este locul de unde pleacă feriboturile spre toate direcțiile, ca într-un dans continuu de ambarcațiuni care taie apa, ducând navetiști, turiști și localnici deopotrivă. De aici am putut vedea cele mai spectaculoase priveliști spre Opera House și Harbour Bridge.

Puține orașe din lume pot spune că s-au născut direct dintr-un port, și am fost uimiți să aflăm că Sydney e unul dintre ele, fiind considerat cel mai mare și mai frumos port natural din lume. Am aflat că nu a fost săpat, modelat sau construit, ci a fost pur și simplu descoperit, perfect format de natură. Având un pescaj adânc, a luat naștere de-a lungul a milioane de ani prin eroziunea unui râu vechi. Astfel, a devenit ideal pentru vase mari, inclusiv vapoare de croazieră care pot acosta chiar în inima orașului, la Circular Quay. E o raritate mondială! 

La modul cel mai practic, ne-am îmbarcat pentru Noua Zeelandă și ne-am reîntors, literalmente, din și în centrul urban, la doar câțiva pași de Opera House.

Mergând mai la vest, am ajuns în Darling Harbour, o zonă urbană mai tânără, gălăgioasă și exuberantă. Plină de restaurante, muzee interactive, acvarii, grădini tematice și spații de promenadă, Darling Harbour e locul unde se adună familiile, artiștii și petrecăreții de seară. Lumini colorate se reflectă în apă, iar podurile pietonale oferă panorame spectaculoase. Noaptea, atmosfera devine captivantă: lumini colorate joacă pe fațadele zgârie-norilor din apropiere, muzica live se aude în surdină, mici vase pleacă sau se reîntorc încontinuu în port și oameni de toate naționalitățile se plimbă vrăjiți, ca și noi, pe promenadă.

Considerate cele două inimi ale orașului, se spune că Circular Quay e locul de unde pleci, iar Darling Harbour e locul unde te întorci. Scurta noastră vizită prin port și împrejurimi, ne-a schimbat total perspectiva asupra orașului, pentru că am putut vedea din unghiuri diferite, nu doar Opera dar și podul, grădinile botanice, vilele din North Sydney și micile plaje ascunse printre stânci.

Este fascinant cum nu doar seara, ci și în timpul zilei, zeci de turiști se adună zilnic pe ponton, în timp ce localnicii grăbiți aleargă spre feriboturile lor, iar muzicienii stradali umplu aerul cu jazz și sunete de didgeridoo - unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale din lume. 

Tubul lung, confecționat tradițional din trunchiul golit al unui arbore de eucalipt, scobit de termite, nu cântă o melodie, ci respiră povestea Australiei. 

Printr-o tehnică specială numită „circular breathing”, în timp ce suflă aerul afară prin gură și inspiră simultan pe nas, menținând sunetul neîntrerupt, se spune că aborigenii imită forțele naturii: vântul, animalele, valurile și respirația universului.

În prima zi petrecută în Australia, am vizitat Featherdale Wildlife Park, un spațiu dedicat exclusiv faunei australiene. Am aflat că aici trăiesc peste 2.000 de animale native australiene, din aproximativ 260 de specii. Pot spune că experiența noastră a fost asemănătoare unei lecții de biologie în aer liber, plină de culoare, viață activă și zâmbete nedisimulate.

Vă puteți imagina că aici am întâlnit specii care nu seamănă cu nimic altceva de pe pământ. E fascinant cum natura pare să fi experimentat în liniște, găzduind mamifere care depun ouă, păsări care nu zboară, sau reptile și păsări pictate parcă în culori ireale. 

Australia, acest „laborator viu” al naturii, izolată geologic timp de milioane de ani, a făcut ca aici să evolueze specii unice pe planetă. 

De aceea, îndrăznesc să afirm că animalele Australiei nu par create pentru lume, ci pentru poveste.

Fiind locul cu unele dintre cele mai spectaculoase și periculoase specii de șerpi și păianjeni, pare că e patria șopârlelor, gecko-urilor, a dragonilor de apă, dar și a celor mai interesante animale pe care noi am avut ocazia să le vedem până în prezent.

La aproximativ 100 de kilometri de Sydney, spre vest, orașul dispare treptat, iar zgomotul este înlocuit de liniștea profundă a pădurilor, adierea blândă a vântului și lumina filtrată de copaci semeți.

În acea zi, următoarea noastră oprire a fost la Katoomba, în Blue Mountains National Park. Putem spune că aici drumul ne-a condus spre o altă lume, pe tărâmul Munților Albaștri, a căror denumire vine de la un fenomen natural provocat de eucalipții din zonă. Aceștia difuzează în aer uleiuri volatile și produc efecte optice care bat în albastru pal și turquoise. Australienii numesc această zonă „the heart of wilderness”. 

Odată ajunși la Katoomba, am oprit la Echo Point - un punct de belvedere care ne-a oferit o priveliște deosebită asupra unor formațiuni stâncoase denumite "Three Sisters", amplasate pe un tărâm sălbatic, cu canioane și căderi abrupte de apă.

The Three Sisters, sunt evident trei stânci uriașe care se ridică sidefii din vale. Acestea au o istorie geologică veche de milioane de ani, dar și o legendă aborigenă care i-a dat numele: Se spune că trei surori din tribul Gundungurra au fost transformate în piatră de un vrăjitor pentru a fi protejate în timpul unui conflict. Când vrăjitorul a murit, vraja nu a mai putut fi ruptă și așa, ele au rămas pe vecie tăcute, maiestoase, veghind valea Jamison până în prezent. Privindu-le, înțelegi de ce oamenii le spun „surori”: au contururi blânde, feminine, iar în lumina soarelui, stâncile capătă nuanțe aurii și roșiatice, ca o fotografie live.

La poalele lor se deschide Jamison Valley - o întindere nesfârșită de păduri albastre, despărțite de stânci abrupte și cascade, absolut copleșitoare.

La câteva minute de Echo Point se află Scenic World, un parc de observație, cu atracții naturale spectaculoase. Mai jos, printre eucalipți și ferigi uriașe, se aude mai întâi un murmur constant, adânc, ca o respirație a muntelui, iar apoi, printre copaci, se deschide priveliștea asupra Katoomba Falls, o cascadă în trepte, care se aruncă peste marginea stâncii direct în adâncul văii Jamison. Apa cade de la peste 150 de metri înălțime, pulverizându-se în nori fini de ceață care plutesc în aer. 

De pe platforma de la Cliff View Lookout, noi am văzut cascada ca pe o panglică albă care unește cerul cu pădurea.

De aici, întorși la Echo Point, am coborât cu Scenic Cableway - o telecabină care ne-a dus de pe vârful muntelui, în vale, către un traseu pietonal care timp de 30 minute ne-a purtat printre ferigi uriașe de peste 200 de ani, mușchi de toate felurile, orhidee și sunte de păsări endemice precum lyrebird, sau cockatoo. La capătul acestei alei, ne-am urcat în Scenic Railway, cel mai abrupt funicular din lume, având o pantă de 52° și o viteză de deplasare de 4 metri/sec. 

Vă spunem, senzația cu greu o vom putea uita vreodată. Într-o poziție asemănătoare cu cea a astronauților care se lansează cu racheta de pe pământ, pe spate, la propriu, am simțit cu adevărat că timpul a rămas suspendat pentru cele câteva secunde cât a durat urcarea. Pădurea tropicală a dispărut, iar cerul a luat locul orizontului. Am simțit cum corpul se înclină, cum aerul se răcorește și cum, în doar câteva secunde, am ajuns din umbră în lumină - din inima pădurii în vârful muntelui.

Ultima experiență, la fel de memorabilă, a fost cu Scenic Skyway - o telecabina panoramică, cu podeaua de sticlă, care ne-a oferit o vedere amplă asupra văii Jamison și o priveliște deosebită asupra "The Three Sisters" și cascada Katoomba. 

Pe drumul de întoarcere spre Sydney, am rămas tăcuți, rememorând frumusețile naturale la care ne-am auto-expus. Amândoi, reflectam la ideea că tocmai trăiserăm una dintre acele zile în care natura ne-a vorbit fără cuvinte. 

În ziua a 15-a, ne-am reîntors în Sydney. Debarcați în mijlocul orașului, înainte de a ne îndrepta către aeroport cu destinația Cairns, am făcut un tur de oraș de jumătate de zi. 

Prima oprire, Royal Botanic Garden - o oază verde uriașă care se întinde între Opera House și Golful Farm Cove. Aici, am putut vedea eucalipți, palmieri și arbori uriași de jacaranda care oferă umbră și răcoare în verile toride, și unde, am întâlnit papagali albi (cockatoo) - omniprezenți în Australia. Cu creasta lor galbenă, mândri, se plimbă nestingheriți printre turiști. Așa cum la noi întâlnim porumbei la tot pasul, sau cum în Hamburg sunt iepurași, la fel, Australia este populată de cockatoo.

Un obiectiv iconic al orașului este promontoriul Mrs Macquarie’s Chair, un punct panoramic superb, sculptat în stâncă, de unde am putut fotografia imaginea perfectă a orașului: Opera, podul și portul într-un singur cadru. Se spune că Mrs Macquarie’s Chair e mai mult decât un simplu punct de observație din Sydney, fiind o poveste de iubire, de nostalgie și de contemplare, transformată în simbol al orașului.

Înainte de a merge într-un tur cultural și istoric către Biblioteca de Stat, Parlamentul, Hyde Park și Catedrala St. Mary’s, legate fizic prin aceeași axă urbană, dar și simbolic pentru că povestesc tranziția de la regimul colonial la civilizația democratică de astăzi, ne-am îndreptat către est, spre Bondi Beach, cea mai vestita plaja a Australiei. 

Plaja Bondi - una dintre cele mai emblematice plaje din Australia, un simbol al culturii costiere australiene, nu e doar un loc de relaxare și de petrecut vacanța, ci e un personaj vibrant într-o poveste australiană, care te provoacă cu valuri înspumate, te primește cu soare strălucitor și te leagă de comunitatea locală, pe care o iubește și o protejează.

Denumirea plajei își are originea într-un cuvânt aborigen, Boondi, care înseamnă „sunetul apei care se sparge de stânci”. 

Exact așa și pare! Aici parcă apa nu atinge țărmul, căci se aruncă asupra lui, într-un dans neîntrerupt de spumă, furie și forță.

Asta face ca Bondi Beach să fie mai mult decât o plajă, devenind de-a lungul timpului o comunitate… a surferilor care parcă fac mai degrabă o formă de ˝meditație în mișcare˝ și nu sportul propriu-zis. 

Localnicii spun că în zilele cu valuri mari, oceanul devine un spectacol continuu: zeci de oameni plutind pe linia apei, așteptând clipa potrivită pentru a prinde valul perfect. Cu toții, execută un șir de mișcări precise, grațioase, precum păsările marine care plutesc deasupra apei.

Astfel, copii, tineri, adulți și persoane în etate se amestecă firesc, iar diferențele de toate tipurile dispar în valurile înspumate, nutrind un sentiment comun de libertate absolută și bucurie pură.

Deși n-am ajuns până acolo, la capătul sudic al golfului, se află una dintre cele mai fotografiate imagini din Australia - Bondi Icebergs Club: o piscină cu apă sărată, aflată chiar pe marginea oceanului, unde valurile se revarsă constant peste margini. Este un simbol al rezistenței și al bucuriei de a trăi la marginea apei, un loc unde înotătorii de toate vârstele înfruntă frigul, vântul și forța oceanului.
Pare că acest club are o tradiție veche de peste 100 de ani și întruchipează perfect spiritul australian: disciplină și libertate, împreună.

Zona Bondi, e locul unde înțelegi de ce australienii au o relație profundă, aproape spirituală, cu oceanul.

Acolo și în general, pe plajele australiene, în mijlocul valurilor, soarelui și nisipului, există o prezență discretă, dar indispensabilă: salvamarul surf lifesaver, în costumul său roșu și galben aprins, echipat cu un fluier și o plută. 

Am citit că în perioada în care înotul în mare devenea tot mai popular, iar oceanul, cu frumusețea și forța lui, cerea respect și cunoaștere mai aprofundată, câțiva localnici pasionați de sport au decis să învețe cum să salveze vieți și, în plus, cum să îi învețe și pe ceilalți. 

Astfel, la Bondi Beach, în anul 1907, a luat ființă primul club de salvamari din lume: Bondi Surf Bathers’ Life Saving Club. Mai târziu, din acea inițiativă locală s-a născut o întreagă mișcare națională, denumită acum: Surf Life Saving Australia (SLSA).

Salvamarii australieni sunt mai mult decât voluntari: sunt simboluri ale relației Australiei cu marea, cu riscurile oceanului și cu responsabilitatea colectivă. Ei apar frecvent în filme, reclame, programe TV și documentare despre viața de coastă. Comunitățile sezoniere îi respectă și îi susțin, iar cluburile de salvare sunt nuclee locale, acele locuri sociale, de instruire și implicare civic-comunitară.

Astăzi, organizația are peste 180.000 de membri activi și sunt grupați în 314 cluburi răspândite de-a lungul coastelor australiene.

Mulți dintre ei sunt voluntari, acei oameni obișnuiți care, în weekend, îmbracă uniforma roșu-galbenă și patrulează plajele.

Statisticile naționale arată că de la înființare și până acum, salvamarii australieni au salvat peste 685.000 de vieți. Credem că aceasta este o cifră care nu vorbește doar despre curaj, ci și despre comunitate, responsabilitate și respect pentru viață.

După forța oceanului și energia nestăvilită a plajei Bondi, Sydney ne-a invitat să-i descoperim și cealaltă fațetă, a rațiunii, a reflecției și a echilibrului.

De la nisip și valuri, am urcat spre centrul orașului, acolo unde liniștea parcurilor și arhitectura solemnă vorbesc despre curajul de a construi, de a învăța și de a crede în puterea colectivă. 

Printre copacii seculari, clădirile din vremurile coloniale și zgârie-norii moderni, Sydney își arată chipul gânditor: Biblioteca de Stat, Palatul Parlamentului, Hyde Park și Catedrala St. Mary’s.

Prima noastră oprire a fost la Biblioteca de Stat din New South Wales, cea mai veche din Australia (fondată în 1826). Clădirea neoclasică, cu coloane în stil grecesc și vitralii luminoase, pare un templu dedicat lecturii.
Aici sunt păstrate manuscrise rare, jurnalele primilor exploratori și documente originale ale coloniei din secolul al 19-lea. E un loc care vorbește despre curiozitate și memorie, despre felul în care Australia a crescut dintr-o frontieră necunoscută într-o societate a cunoașterii.

Pe lângă colecțiile sale academice și documentele rare, are un serviciu special dedicat populației: un centru public de genealogie și istorie familială, unde oricine poate veni să-și caute rădăcinile.

Aici, localnicii și chiar vizitatorii veniți de departe, pot cerceta arhive, registre de imigrație, jurnale, liste de pasageri ale vaselor coloniale și documente de stare civilă din secolele 19–20.
Bibliotecarii, specializați în cercetare istorică, îi ajută pe oameni să-și reconstruiască arborele genealogic și, uneori, să descopere povești uitate despre strămoși pierduți.

Este un serviciu gratuit și public, extrem de popular printre australieni, mai ales pentru că identitatea țării e profund legată de migrație, exil și reconstrucție.
Mulți descoperă aici povești despre marinari, deținuți, pionieri sau exploratori - o arhivă vie a unei națiuni formate ad-hoc.

În proximitate, pe Macquarie Street, se află Palatul Parlamentului din New South Wales, o clădire sobră, dar elegantă, cu fațadă din cărămidă roșie și coloane simple. 

Acesta este locul unde s-au pus bazele democrației australiene moderne - un sistem care, deși inspirat de Westminster, are o personalitate distinctă: pragmatică, egalitară, lipsită de rigiditate.

Vizitându-l, am simțit că nu e doar o instituție, ci un spațiu al echilibrului - o punte de legătură între vechi și nou, între tradiție și libertate.

Peste drum se întinde Hyde Park, cel mai vechi parc public din Australia, amenajat în 1810 după modelul londonez.
E o oază verde în mijlocul orașului, cu alei umbrite de smochini uriași și peluze perfect îngrijite.
Printre trunchiurile contorsionate ale copacilor se aud papagali cackatoo, iar în centrul parcului se află Archibald Fountain, o fântână art-deco dedicată legăturii culturale dintre Franța și Australia după Primul Război Mondial. 

Fântâna îl înfățișează pe zeul Apollo, înconjurat de figuri mitologice, simbolizând frumusețea, pacea și cunoașterea.

La marginea parcului, se află Catedrala St. Mary’s care domină peisajul cu eleganța ei gotică.
Construită din gresie aurie, cu două turnuri gemene și vitralii spectaculoase, e considerată cel mai mare edificiu religios din Australia.

După această scurtă tură de oraș, a venit momentul să părăsim urbanul elegant și rațional și să pătrundem entuziasmați în tropicul viu, senzorial și liber. 

După un zbor scurt din sudul continentului, am ajuns în „Australia tropicală”, dominată de păduri dense, recife, plaje și ploaie caldă.

Destinația noastră: Cairns, acel loc în care Australia își arată sufletul tropical. Este un oraș-port vibrant, poarta către Marea Barieră de Corali și pădurile luxuriante din nordul Queenslandului.

Cairns nu e un oraș în sensul clasic, ci o așezare liniștită, cu palmieri la fiecare colț, cu terase pline de viață și un port care respiră aventură. Aici aerul este cald, umed și parfumat, o combinație fericită cu miros de mare și cu vegetație densă și verde.

De aici pleacă excursiile spre Marea Barieră de Corali, dar și spre inima pădurii tropicale, în regiunea Kuranda, ascunsă în Munții Atherton, sau către Daintree.

La numai o oră distanță de Cairns, urcând prin pădurea tropicală, am ajuns la Kuranda, un sătuc magic, parcă suspendat între natură și timp. 

Drumul până acolo e o călătorie în sine: poți merge cu trenul istoric Kuranda Scenic Railway, care traversează viaducte, tuneluri și cascade, pe o rută absolut fabuloasă sau cu Skyrail Rainforest Cableway, o telegondolă spectaculoasă care plutește deasupra pădurii seculare.

Kuranda Scenic Railway este un tren de epocă, recondiționat, cu vagoane de lemn lăcuit și ferestre mari, pregătit să urce șerpuitor prin pădurea tropicală. Traseul datează din secolul 19 și a fost construit de muncitori care au tăiat munții cu instrumente nemecanizate. Acesta urmează un drum spectaculos, prin tuneluri, peste poduri suspendate, la marginea unor prăpastii, pe lângă cascade înspumate.

Pe măsură ce trenul urcă, peisajul se schimbă: de la țărmurile aurii ale oceanului la păduri umede, cu arbori și vegetație uriașe care îmbrățișează pământul.
Pe la mijlocul traseului, trenul oprește la Barron Falls Lookout - acel loc de observare a unei cascade imense care se prăvălește din munte în timpul sezonului ploios, ca un torent alb peste stâncile negre.
Din păcate, în perioada călătoriei noastre în zonă, din cauza ploilor abundente, Kuranda Scenic Railway a fost nefuncțional, linia ferată fiind luată de viituri și blocată vreo 36 de ore. 

De aceea, am ales Skyrail Rainforest Cableway, o telecabină spectaculoasă care plutește deasupra junglei pe o distanță de aproape 7,5 kilometri, cu 3 opriri, și traversează lanțul muntos McAlister, prin Parcul Național Barron Gorge, între terminalele Smithfield și Kuranda.

E una dintre cele mai lungi instalații de acest fel din lume, iar senzația e de neuitat: cabina se ridică lent, iar dedesubt se întinde o mare verde, vie, infinită, fantastic de diferită față de tot ce am văzut până în prezent. 

De sus, am putut vedea coronamentul pădurii tropicale, cu varietatea și textura sa aparte: frunze uriașe, trunchiuri contorsionate, liane și vegetație foarte diversă - un amestec extraordinar și straniu de foioase, conifere și plante tropicale.
Totodată, am trecut pe deasupra râului Barron și am putut vedea mici cascade ascunse.

În plus, cele 3 opriri intermediare ne-au oferit posibilitatea să călcăm peste pasarele suspendate prin pădure, unde am putut vedea specii de copaci nemaivăzuți, floră și faună felurite sau cascade spectaculoase.

Prima oprire, la stația Red Peak, ne-a permis să vedem pinul Kauri din Queensland, cu o vechime de aproximativ 400 de ani și o înălțime de 40 metri. 

Totodată, la a doua oprire, la stația Barron Falls, am coborât pe peron și am simțit vibrația apei sub picioare. Pe podeaua de sticlă, prin secțiunea transparentă a pasarelei suspendate la aproximativ 160 de metri deasupra defileului, am putut admira priveliștea panoramică a cascadelor Barron. Sunetul apei, aproape hipnotic și volumul imens cauzat de ploile abundente din acea perioadă a anului ne-a transmis forța celui mai realist habitat junglă din Australia.

Kuranda este un sat tropical situat în Parcul Național Barron Gorge, la aproximativ 25 km nord-vest de Cairns, în regiunea Atherton Tablelands.

Kuranda e un sat suspendat în pădure, cu alei umbrite de arbori, magazine artizanale, muzee de fluturi și miros de cafea proaspătă și mango. În centrul satului este Kuranda Heritage Markets, o piață plină de culoare și sunet, unde localnicii vând bijuterii din scoici, tablouri aborigene, produse din eucalipt și miere tropicală.

Pe strada Coondoo, există o alee impresionantă cu 27 de smochini maturi (ficus strangulator), cu rădăcini aeriene și tulpini masive care creează un tunel verde, impresionant.

La marginea satului, în Kuranda Koala Gardens, am regăsit liniștea din Featherdale, o mică grădină zoologică pentru koala somnoroși, wallabies blânzi, crocodili leneși care se răsfățau în ploaie.

Reîntorși în Cairns, după ziua petrecută la Kuranda, aveam senzația reală că natura ne-a arătat doar jumătate din fața ei. Cealaltă jumătate - lichidă, mișcătoare, infinită - ne aștepta în dimineața următoare.

Deși cerul avea acea nuanță de gri care anunța o zi cu nori și multe precipitații, catamaranele se legănau ușor, pregătite pentru plecare.
Cu mare bucurie, ne adunam gălăgioși, pe chei, echipați cu măști de snorkeling și costume subțiri de neopren, fiecare având în ochi același amestec de curiozitate, nerăbdare și emoție. Urma să plecăm spre Marea Barieră de Corali - locul unde oceanul avea să fie o simfonie de culori, lumină ireală și viață subacvatică.

Aceasta a fost cea mai așteptată destinație a călătoriei noastre la Antipozi - locul unde viața marină își menține ecosistemele subacvatice, într-o simbioză perfectă.

Odată urcați pe catamaran, ne-am îndreptat către Moore Reef, aflat la 90 minute de Cairns. Un ponton fix, numit Magic Reef Pontoon, ne aștepta în mijlocul oceanului, de unde avea să urmeze aventura noastră marină.

Pe această platformă organizatorii facilitează sesiuni de snorkeling, scufundări, plimbări pe pasarele sub-acvatice cu căști grele de oxigen sau pur și simplu plimbări pe pasarele suspendate deasupra recifului, ori plimbări cu catamaranul cu fund și pereți de sticlă.

Ploua cu găleata și cu toate acestea echipați cu măști de snorkeling, cu labe, costum subțire de neopren ce ne acoperea întregul corp, inclusiv capul și mâinile, dotați cu GoPro, ne-am scufundat în apă și am înotat deasupra recifului. 

Apa caldă a oceanului, nederanjată de stropii de ploaie ce cădeau cu putere, ne-a purtat în ritmul valurilor peste reciful care părea o grădină imensă, extrem de colorată și vie, deopotrivă. Marcat pe perimetru, arealul ne-a permis să identificăm o mare varietate de corali, pești feluriți, anemone, stele de mare, broaște țestoase și chiar pisici de mare care în lumina difuză a oceanului se confundau cu fundul recifului. Coralii se întindeau ca niște grădini parcă sculptate, având forme de ciuperci, creste, evantaie și dantele de piatră vie. Pești de toate culorile se mișcau printre ele, într-un spectru fantastic, de la albastru cobalt și galben aprins, la roșu, portocaliu și mov.

Mărturisim că nu ne mai săturam de extraordinara priveliște așternută sub privirile noastre curioase. Am înotat zeci de minute printre sute de specii de pești, corali, moluște și insecte marine. Am explorat o lume tăcută, dar fantastic de expresivă, vibrantă și multicoloră. A fi printre viețuitoarele marine, a cerceta covorul coralier așternut pe fundul oceanului și faptul de a înota printre varietatea de curioși umani echipați pentru snorkeling sau scufundări, ori aflați în observare subacvatică, ne-a creat sentimentul că lumea s-a schimbat, că timpul a dispărut și că suntem acolo doar pentru a ne bucura de minunata priveliște așternută la picioarele noastre. Efectiv, am avut impresia că respirăm, în tăcere, împreună cu oceanul și cu ploaia - o respirație comună, adâncă, calmă.

În catamaranul cu fund și pereți de sticlă, un biolog local ne-a explicat cum stă treaba cu coralii, că aceștia sunt animale, nu plante, cum îi influențează abundența sau lipsa precipitațiilor, respectiv temperaturile crescute ale apei - din cauza căreia are loc albirea, pentru că algele zooxanthellae părăsesc coralul, cum poluarea poate ajunge să distrugă întregul habitat în doar câțiva ani.

Deși era de la sine înțeles, încă de la început, ni s-a spus explicit să nu atingem niciodată coralii. La prima vedere, aceștia par niște stânci colorate sau plante marine exotice, masive și robuste, însă, în realitate, acestea sunt ființe vii, colonii delicate de poli­pi microscopici, fiecare mai fragil decât o petală de floare. Ei trăiesc într-o simbioză perfectă cu algele zooxanthellae, care le oferă culoare și energie prin fotosinteză. Această relație e atât de sensibilă, încât o simplă atingere o poate perturba.

Pielea umană conține uleiuri naturale, bacterii și substanțe chimice (din creme, loțiuni, parfumuri, chiar și din transpirație) care pot distruge stratul protector al coralilor. O atingere de doar câteva secunde poate provoca arsuri chimice microscopice, infecții sau chiar moartea unei porțiuni întregi din colonie. De aceea, regula de aur la Marea Barieră de Corali este: „Privește, dar nu atinge” - o lecție despre fragilitatea vieții și respectul față de ecosistemele care ne tolerează, dar nu ne aparțin.

Cercetările arată că Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif coralier din lume, vizibil chiar din spațiu. În total se întinde pe aproximativ 2.300 km de coastă. Este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Pe drumul înapoi spre Cairns, soarele cobora încet, iar marea avea nuanțe de violet și auriu. În aer simțeam liniștea, și nici noi, dar nici oamenii din jur nu mai vorbeam. Fiecare priveam retrospectiv în direcția pe care o părăseam, ca și cum am fi vrut să reținem imaginea aceea pentru totdeauna.

Am înțeles atunci că Marea Barieră de Corali nu e doar o destinație la care e musai să ajungem măcar o dată în viață, căci este o oază de fragilitate pe care cu toții trebuie să o protejăm. Este un loc unde viața pulsează în culori, dar care depinde de echilibru, de grija și de respectul oamenilor. Reciful respiră, dar are nevoie de noi să nu-l lăsăm să se oprească.

După paradisul subacvatic, am zburat spre sud, la Melbourne - capitala culturală care trăiește în ritmul propriei estetici, plină de viață urbană, o metropolă elegantă și boemă, unde cultura europeană pare să nu se fi topit cu totul în lumina australă. 

Din fericire, am fost cazați chiar în proximitatea râului Yarra - coloana vertebrală a orașului, ceea ce ne-a permis să ne plimbăm mult, să explorăm cu ușurință orașul și să descoperim cu multă curiozitate o urbă subtilă, care ne-a cucerit încet, cu eleganță. 

De-a lungul râului Yarra se succed cafenele, galerii, poduri luminate, galerii comerciale și spații care vibrează de viață. Aici este locul unde Melbourne își arată sufletul cosmopolit: între o arhitectură modernă și o eleganță discretă, care combină calmul apei cu energia nestăvilită a turiștilor și locuitorilor săi.

La doar câțiva pași se află Eureka Skydeck - un turn având 88 de etaje și o platformă panoramică spectaculoasă, cu vedere 360° asupra orașului, care privit de la 300 de metri altitudine, pare brusc fragil, dar minunat de viu.

Turnul poartă un nume cu rezonanță istorică - Eureka, după Eureka Stockade, revolta minerilor din 1854 care a marcat începutul democrației australiene și care este considerat una dintre cele mai înalte clădiri rezidențiale din emisfera sudică.
Adevărata atracție a turnului este The Edge - o cutie de sticlă care se extinde în afara clădirii, suspendată deasupra golului. Podeaua, pereții și tavanul sunt complet transparente, iar când am pășit înăuntru, am simțit cum tot ceea ce ne susține devine impredictibil, dar minunat.

Coborând din turn, orașul parcă ni s-a părut brusc mai familiar. De aici, am pornit spre Federation Square, spațiul contemporan care pulsează în centrul vieții culturale a Melbourne-ului - o piață modernă, geometrică, în care am găsit muzee, cafenele și oameni de toate vârstele. În această zonă, pe o parte, am remarcat arhitectura modernă din sticlă și metal, iar pe cealaltă, fațadele victoriene, somptuoase și ornamentale.

De aici se văd Flinders Street Station, cu ceasurile sale iconice și acoperișul verde, și St. Paul’s Cathedral, gotică și gravă, dar caldă în lumina soarelui.

Melbourne e un amestec fascinant între rigoare și expresivitate, între vechi și nou, între idee și culoare.

Ne-am continuat turul spre Queen Victoria Market, o piață veche din secolul 19, plină de arome: fructe tropicale, mirodenii, brânzeturi, suveniruri, vinuri și oameni veniți din toate colțurile lumii. Aici am simțit multiculturalismul autentic al Australiei - italienii vindeau cafea, grecii măsline și asiaticii condimente.

Mai departe, autocarul ne-a purtat în Fitzroy, cartierul boem al orașului, unde clădirile vechi de cărămidă roșie adăpostesc galerii de artă, ateliere de design, magazine vintage și baruri cu muzică live. Acesta e un loc care respiră creativitate și nonconformism, dar într-un mod cald, firesc, nu rebel.

De aici, ne-am continuat periplul în zona olimpică, acolo unde Melbourne își afirmă titlul neoficial de capitală sportivă a Australiei - un loc unde aproape fiecare stradă duce la o arenă, un stadion sau un parc destinat mișcării în aer liber.

Numită Melbourne Olympic Parks, zona a fost complet reamenajată pentru a combina sportul cu arta și comunitatea.

Primul edificiu sportiv pe care l-am vizitat a fost uriașul Melbourne Cricket Ground (MCG), un stadion monumental care domină peisajul urban. Numit de localnici „templul sportului australian” acesta are o capacitate de peste 100.000 de locuri și găzduiește deopotrivă cricket, fotbal australian și marile ceremonii.
Deși a fost inaugurat în 1853, și-a atras gloria mondială abia 1oo de ani mai târziu, în 1956, când Melbourne a devenit primul oraș din emisfera sudică care a găzduit Jocurile Olimpice.

O colecție impresionantă de trofee, uniforme, povești și amintiri care spun istoria sportului australian, se află la National Sports Museum, aflat în incinta MCG.

În aceeași zonă, la doar câteva minute de mers, se află Rod Laver Arena, bijuteria modernă a complexului sportiv, unde, anual, în luna ianuarie, are loc Australian Open, unul dintre cele patru turnee de Grand Slam ale lumii. În urmă cu doar câteva săptămâni, acolo, Roger Federer, Rafael Nadal sau Simona Halep și-au măsurat forțele.

Pe lângă arenele pentru tenis și fotbal australian, spațiile adiacente găzduiesc concertul anual de Anul Nou, festivaluri culturale și evenimente caritabile.

Pe aleile care leagă arenele, plăcuțe metalice inscripționate cu numele sportivilor australieni marchează „Walk of Champions”.

Am coborât din autocar și am mers câțiva pași pe aleile respective. De jur împrejur, parcurile verzi, pistele de alergare și promenada râului Yarra parcă ne provocau să facem și noi mișcare. 

Când am ajuns în Melbourne, orașul încă vibra după Marele Premiu de Formula 1. Interesant este că traseul de Formula 1, Albert Park Circuit, trece chiar pe lângă această zonă, iar străzile erau încă marcate cu urmele recente ale competiției. Am recunoscut porțiuni din traseu din autocar, zâmbind la ideea că, măcar pentru câteva minute, am fost și noi parte din povestea vitezei și adrenalinei, acolo unde, cu doar o zi în urmă voiau motoarele de zor. Tribunele, bannerele, steagurile, și gardurile metalice, nici măcar nu fuseseră încă demontate, iar atmosfera parcă păstra aievea mirosul familiar de cauciuc ars, combustibili și ferodouri încinse.

Mai departe, turul ne-a purtat într-o notă liniștită, la Royal Botanic Gardens, un parc vast și verde, unde palmierii, lacurile și pajiștile conviețuiesc în armonie cu zgârie-norii din proximitate.

După o scurtă plimbare aici, către sud, am urcat spre Shrine of Remembrance - un monument solemn ridicat în memoria australienilor care au luptat în războaie. 

Tranziția de la liniștea grădinilor și sobrietatea sanctuarului e subtilă, dar profundă: florile, arborii și apele se transformă treptat în piatră, tăcere și lumină.

De sus, de pe terasa Shrine of Remembrance, am putut vedea panorama orașului, cu turnurile sale moderne, râul Yarra care împarte orașul în două, parcurile verzi și zecile de tramvaie care se mișcă ca niște jucării ordonate și care, împreună, ne-au dat de înțeles de ce Melbourne e considerat „orașul echilibrului”.

În Melbourne, tramvaiul nu e doar un simplu mijloc de transport, e parte din identitatea orașului. Numit City Circle Tram, gratuit și istoric, acesta ne-a purtat prin centrul vechi, pe un perimetru destul de mare. Scaunele din lemn, sunetul de clopoțel, și comportamentele oamenilor păreau desprinse din alt secol.

La Phillip Island - locul unde noi am ales să nu mergem, revenirea zilnică a pinguinilor pitici este cunoscută drept Penguin Parade - un spectacol natural fascinant, dar extrem de bine protejat, pe care turiștii pot să-l urmărească la lăsarea serii. 

Pentru a nu le afecta vederea, turiștilor le este strict interzisă folosirea blițului aparatului foto, iar singurele lumini permise sunt unele roșii, instalate pe aleile zonei de promenadă. 

Ritualul - o ceremonie vie, repetat în fiecare seară, la aceeași oră, pare dintr-o altă epocă, în care totul se desfășoară în liniște, în lumina caldă a amurgului. 

Veniți la mal odată cu valurile învolburate, în grupuri mici, pinguini se opresc pe plajă, se adună unul lângă altul, și apoi încep să înainteze grăbit, legănându-se ușor, disciplinați ca niște soldăței în miniatură.

Acum, a venit momentul trecerii dinspre blândețea vieții marine spre măreția sălbatică a oceanului.

În penultima zi a călătoriei noastre în Australia, ne-am ales o altă aventură de coastă - una mai amplă și mai dramatică: The Great Ocean Road.

Părăsind Melbourne-ul, mergând către sud-vest, odată ce orașul s-a estompat în oglinda retrovizoare a autocarului, aerul a devenit tot mai sărat și mai rece, iar păduri seculare de eucalipți, sate mici și, din când în când, câte o priveliște bruscă a oceanului își făceau apariția în peisaj.

Prima noastră oprire a fost la The Memorial Arch, considerat poarta de intrare către Great Ocean Road, fiind conceput pentru a-i onora pe cei 3000 de veterani de război din Primul Război Mondial, care au lucrat la construirea acestui tronson de drum, între 1919 și 1932.

Totodată, The Great Ocean Road, este nu doar o rută scenică, ci și un monument viu al recunoștinței, fiind considerată cea mai lungă construcție memorială din lume dedicată soldaților care nu s-au mai întors acasă, precum și celor care și-au pierdut viața în timp ce construiau manual acest drum extrem de dificil.

Acest drum, considerat unul dintre cele mai spectaculoase din lume, șerpuiește de-a lungul țărmului sudic al Australiei, în statul Victoria, între Torquay și Allansford, întinzându-se pe mai bine de 240 de kilometri.

Șoseaua de coastă, o poveste despre curaj, recunoștință și frumusețe pură, la fiecare curbă ne-a dezvăluit o altă fațetă a infinitului: priveliști panoramice, faleze abrupte, stânci sculptate de vânt, mici estuare ale râurilor, păduri tropicale, golfuri ascunse și surferi îndrăzneți.

Prima noastră oprire a fost la Bells Beach, un loc-simbol al culturii surferilor australieni. Aici valurile se ridică semețe, înspumate, iar câțiva temerari aproape totdeauna alunecă pe ele ca niște dansatori ai vântului. În Australia, oceanul nu e doar privit de la depărtare, e trăit, înfruntat și îmbrățișat continuu.

Mai departe, drumul trece prin orășele elegante precum Lorne și Apollo Bay, unde timpul pare să curgă mai lent, iar viața se măsoară în apusuri, surfing și miros de sare.

După ore bune de mers pe coastă, drumul se retrage temporar în pădurea pluvială, trecând prin Great Otway National Park, pentru ca apoi, dintr-o dată să revină la mare.

Cea mai impresionantă oprire de pe traseu și totodată punctul cel mai spectaculos a fost The Twelve Apostles - formațiuni calcaroase înalte de până la 45 de metri, ridicate din ocean ca niște coloane ale timpului.
Deși în realitate, sunt doar opt, iar localnicii spun că n-au fost niciodată doisprezece, denumirea a rămas în timp, ca o promisiune poetică. Desigur că vântul și valurile continuă să le erodeze zilnic, printr-un proces lent, de milioane de ani, ușor observabil.

De la punctul de belvedere, priveliștea e copleșitoare: stâncile aurii, oceanul turcoaz, valurile care se sparg neobosit de mal și vântul puternic, cu sunetul lui inconfundabil.

Aici, am simțit cum un vânt rece, tăios, venea dinspre oceanul de sud, ca și cum cineva de la marginea lumii ar fi suflat spre fața noastră. Ne-am gândit atunci că, undeva mai jos, într-o vastă întindere glaciară, Antarctica lucrează tăcut la echilibrul climatic al Australiei.

Acum, la sfârșitul călătoriei noastre, la marginea continentului, Australia parcă ne-a arătat adevărata sa față, cea geologică, primitivă, ancestrală, iar noi am conștientizat că frumusețea naturii nu stă în ceea ce rămâne, ci în ceea ce devine, după o serie de schimbări continue, în milioane de ani.

Aflați la finalul călătoriei, am conștientizat că Australia ne-a creat senzația unui spațiu viu, miraculos și vast, un pământ care ne invită să privim lumea cu alți ochi.

Pentru noi, Australia rămâne un continent care nu se laudă și nu caută să impresioneze, ci să transforme, șoptind încet și profund despre sensul adevărat al progresului, acela care se naște din echilibru, respect și armonie cu lumea.

În această călătorie, noi am ales să mergem cu EOSTAR, iar local am contractat serviciile operatorilor pe care îi regăsiți mai jos.

• Recomandăm cu multă căldură, pe acești operatori locali, pentru că sunt foarte receptivi la dorințele turiștilor și se asigură că serviciile contractate sunt de înaltă calitate.